09.06.2017 Sute de milioane de lei pentru drumurile județene

Una din prioritățile administrației județene anunțață pentru actualul mandat de către președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, o reprezintă investițiile în infrastructura rutieră. În acest an, pentru modernizarea rețelei de drumuri județene au fost prevăzute sume considerabile din bugetul propriu al Județului Brașov și, în premieră, s-au desfășurat toate demersurile necesare întocmirii și depunerii cererilor de finanțare pentru accesarea de fonduri europene destinate modernizării rețelei rutiere. Nu în ultimul rând, pentru trei drumuri județene s-au derulat procedurile aferente obținerii de fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Două drumuri modernizate cu fonduri europene
În ceea ce privește Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, CJ Brașov a depus cererea de finanțare pentru „Modernizare drum interjudeţean DJ104A, DJ105C, DJ105P – format din DJ104 A, km 0+000-45+000, DJ105 C, km 6+300-3+800, DJ 105P, km 0+000-3+800”, în lungime totală de 51,300 km. Drumul străbate localitățile Șinca-Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria, Ucea de Sus. Proiectul este în analiză la Agenția de Dezvoltare Regională Centru de la Alba Iulia. Valoarea totală a proiectului este de 147.417.404,35 lei. De asemenea, în perioada imediat următoare CJ Brașov va depune cererea de finanțare pentru „Modernizare drum interjudeţean Covasna – Braşov care face legătura între drumul naţional DN 12 şi drumul naţional DN 13, format din DJ131, km 0+000-7+856 şi DJ 131 B, km 0+000-12+978”. Prin intermediul acestui proiect se va realiza modernizarea drumului interjudețean Covasna – Brașov, care face legătura între DN12 și DN13. Lungimea întregului traseu este de 53,500 km din care 20,834 km sunt pe teritoriul județului Brașov. Drumul străbate localitățile brașovene Măieruș, Apața, Ormeniș, Augustin, precum și localitățile Baraolt, Biborțeni, Bățanii Mari, Malnaș Băi din județul Covasna. Valoarea totală a proiectului este de 109.257.327,20 lei.
Pe de altă parte, în bugetul județean pe anul 2017 a fost alocată suma de aproximativ 58 de milioane de lei, repartizată după cum urmează:
• investiții în reabilitarea și modernizarea drumurilor județene – 26 de milioane lei (pentru trei drumuri modernizate prin PNDL);
• documentații tehnice necesare reabilitării și modernizării drumurilor județene și podurilor aferente (incluse pe lista de investiții a Consiliului Județean Brașov) – 5,285 milioane lei;
• reparații și întreținere drumuri județene – 22.500.000 lei, din care:
- 10.500.000 lei pentru lucrări de reparații și întreținere în cadrul Acordului-Cadru, contract subsecvent 2016-2017;
- 8.500.000 lei pentru anul 2017 în vederea încheierii contractului subsecvent 2017-2018;
- 3.500.000 lei pentru alte lucrări de reparații și întreținere;
• plăți pentru serviciile de deszăpezire – 4.122.860 lei.
Investiții pe drumurile județene
Principalele lucrări de investiții pe drumurile județene aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean Brașov sunt cele prin Programul Național de Dezvoltare Locală:
• Modernizarea DJ112 C Hălchiu–Satu Nou–Dumbrăvița–Vlădeni (11,67 km). Valoarea totală a investiției este de 21.958.222 lei (fără TVA), din care 5,6  milioane lei sunt fonduri alocate prin PNDL. În bugetul județean pe 2017 s-au prevăzut 10 milioane lei pentru demararea acestei lucrări. Licitația a fost demarată pe 23 noiembrie 2016. CJ Brașov a primit 26 de solicitări de clarificări cu privire la documentația de atribuire. De asemenea, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) au fost depuse 2 contestații pe aceeași temă, ceea ce a făcut ca termenul pentru depunerea ofertelor să se prelungească până la 30 ianuarie 2017. Astfel, au fost depuse 13 oferte, atât din partea unor firme de sine stătătoare, cât și din partea unor asocieri, ceea ce a însemnat un volum mare de documentații care trebuiau analizate. Firma câștigătoare, Asocierea SC Fincodrum SA – SC RCM Construzioni SRL, a fost desemnată în data de 12 mai 2017. Din păcate, contractul de lucrări n-a putut fi semnat, deoarece au fost depuse două contestații la CNSC cu privire la desemnarea câștigătorului. Acestea urmează să fie soluționate în termenul prevăzut de lege.
• Modernizarea și reabilitarea DJ 104 L Bunești–Viscri–Dacia (15,06 km). Valoarea totală a investiției este 29.795.662 lei (fără TVA), din care finanțarea alocată prin PNDL este de 19,8 milioane lei. În bugetul pe 2017 s-au prevăzut 10 milioane lei pentru aceste lucrări. Procedura de achiziție a demarat în 8 octombrie 2016, prin publicarea anunțului în SEAP. Consiliului Județean i-au fost solicitate 51 de clarificări cu privire la documentația de atribuire, fiind depuse 2 notificări, 2 contestații la CNSC și o plângere la Curtea de Apel Brașov pe această temă, ceea ce a făcut ca termenul final pentru depunerea ofertelor să fie 6 februarie 2017. În momentul de față ofertele depuse se află în analiză, urmând ca în luna iulie să fie stabilit câștigătorul.
• Reabilitarea DJ132 Rupea–Homorod–Jimbor–limită județ Harghita (18,25 km). Valoarea investiției este de 36.998.848 lei (fără TVA), iar în bugetul CJ Brașov pe acest an au fost prevăzute 6 milioane de lei pentru lucrări. Deocamdată acest drum nu a primit finanțare prin PNDL, dar specialiștii Consiliului Județean au întocmit documentația și au depus-o la Ministerul Dezvoltării în vederea obținerii fondurilor. Cu toate acestea, Consiliul Județean a demarat achiziția pe 14 octombrie 2016. Nu mai puțin de 80 de clarificări au fost solicitate, o contestație a fost depusă la CNSC și o plângere la Curtea de Apel Brașov, astfel că data finală pentru depunerea ofertelor a fost 9 martie 2017. În prezent, ofertele sunt în procedura de analiză la nivelul CJ Brașov.
• La finalul anului trecut CJ Brașov a obținut o finanțare de 1,4 milioane de lei prin PNDL, suplimentată în acest an cu suma de 11,5 milioane de lei, pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare DJ 102 G Victoria–Viștișoara (9 km)”, urmând a fi demarată licitația.
• Pe lista de investiții a Consiliului Județean pentru acest an a fost inclusă și realizarea proiectului tehnic pentru reabilitarea podului peste râul Olt din comuna Cincu. Valoarea proiectării este de 370.000 lei, urmând să fie demarate procedurile de licitație.
Reparații curente pe zeci de drumuri
În ceea ce privește reparațiile curente, în lunile aprilie – mai 2017, sub coordonarea Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brașov s-au executat lucrări (plombare gropi, covoare bituminoase, întreținere șanțuri și rigole, întreținere drumuri pietruite, înlăturarea din albiile râurilor a depunerilor care împiedică scurgerea apei etc.), pe 13 tronsoane de drumuri județene, printre care: DJ 106 B Vulcan–Holbav–Paltin; DJ 730 limită județ Argeș–Șirnea; DJ 730 A Fundata–Fundățica–limită județ Argeș; DJ 130 B Părău–Grid–Perșani; DJ 131 B Apața–Ormeniș–Augustin–Gara Augustin; DJ 131 D Bogata Olteană–Dopca–Mateiaș; DJ 103 D Viștea de Jos–Viștea de Sus–Viștișoara. Pentru luna iunie 2017 sunt prevăzute lucrări de reparații pentru 12 drumuri, printre care: DJ 101 A IAR Ghimbav–Ocolitoarea mare a municipiului Brașov; DJ 103 Brașov–Sânpetru–Bod–limită județ Covasna; DJ 103 A Brașov–Cărpiniș–Tărlungeni–Zizin–Dălghiu; DJ 103 B Săcele–Cărpiniș–Tărlungeni–Budila–Teliu–limită județ Covasna; DJ 112 D Tărlungeni–Cărpiniș–Prejmer–Lunca Câlnicului; DJ 107 B DN 1–Feldioara; DJ 131 C Augustin–Racoș–DN 13. În funcție de necesitățile constatate în teren de către specialiștii CJ Brașov, precum și din sesizările cetățenilor sau reprezentanților primăriilor din județ, se vor emite comenzi de lucrări și pe alte drumuri județene.
„Demersurile noastre în domeniul îmbunătățirii infrastructurii rutiere sunt numeroase și diversificate, însă legea achizițiilor publice trebuie respectată, chiar dacă acest lucru înseamnă întârzieri mari în ceea ce privește începerea lucrărilor propriu-zise. Noi trebuie să respectăm etapele și termene impuse de legislație pentru desfășurarea procedurilor de achiziție publică, precum și modalitatea de atribuire a contractelor de lucrări, care dă posibilitatea oricui să solicite clarificări, să formuleze notificări, contestații și chiar plângeri în instanță, în fiecare etapă procedurală a unei licitații. Din păcate, de foarte multe ori o procedură nu se încheie cu semnarea contractului și pornirea lucrărilor, deoarece câștigătorul licitației este contestat, ceea ce înseamnă termene de luni de zile în instanță. În domeniul reabilitării și modernizării drumurilor județene facem eforturi pe  multiple planuri și încercăm să accesăm toate sursele de finanțare disponibile. Avem parteneriate cu mai multe județe, știm ce avem de făcut, știm cum să facem și îi asigur pe toți locuitorii județului că mișcăm lucrurile în direcția corectă”, a spus președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Toate știrile...