24.04.2016 ADDJB va colabora cu Regiunea de Dezvoltare Nord din Republica Moldova

O delegație de oficialități locale din municipiul Bălți și din raioanele care compun Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, în rândurile căreia s-au aflat primari și reprezentanți ai unor ONG-uri, a vizitat Brașovul. Oaspeții au fost primiți la Consiliul Județean Brașov de către vicepreședintele CJ Claudiu Coman și de directorul general Mihai Pascu.
Această vizită precede semnarea unui acord de colaborare între Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) și Agenția de Dezvoltare Regională Nord, care va avea loc cu prilejul vizitei unei delegații a Consiliului Județean Brașov la Bălți, în perioada 18-21 mai 2016. „Mă bucur foarte mult că începem să lucrăm împreună. Sunteți în situația în care eram noi acum câțiva ani. Am reușit să depășim niște obstacole, avem expertiză și putem să facem proiecte comune și să vă ajutăm să accesați bani europeni. La ora actuală există niște fonduri care pot fi accesate pe cooperare transfrontalieră, sunt eligibile toate raioanele din Republica Moldova, iar din România sunt eligibile doar județele care sunt pe frontieră. În mod sigur am văzut la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România această dorință de a face înfrățiri și cooperări, fie la nivel județean-raional, fie la nivel de localități, tocmai pentru că în perspectivă vor apărea fonduri pe care le vom putea accesa împreună. Avem mai multe modele de succes – grupurile de acțiune locală (GAL), parteneriatele, asocierile –, care ne arată cum putem să accesăm fondurile”, a spus Claudiu Coman.
Dornici să învețe și să preia din experiența Brașovului în ceea ce privește accesarea banilor europeni și implementarea proiectelor cu finanțare de la Uniunea Europeană, membrii delegației au fost informați despre cele mai importante activități derulate de ADDJB de la înființare și până în prezent, precum și despre fondurile accesate de GAL Asociația Transilvană Brașov Nord prin programul LEADER. Oaspeții s-au arătat interesați să pună bazele unor asemenea grupuri de acțiune locale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, având în vedere că dezvoltarea zonelor rurale este o necesitate în Republica Moldova. Ulterior, delegația a făcut o vizită de studiu la două investiții, una publică și una privată, realizate cu fonduri europene în municipiul Codlea.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare