25.04.2012 Consiliul Județean a împlinit 20 de ani de activitate

Marți, 24 aprilie, a avut loc o ședință festivă a Consiliului Județean Brașov prilejuită de aniversarea a 20 de ani de la constituirea instituției. Au fost invitați toți foștii și actualii consilierii județeni alături de președinții care au condus destinele județului Brașov în cele cinci mandate de până acum: Ion Gonțea, Adrian Taropa și Aristotel Căncescu. Şedinţa festivă a fost prezidată de preşedintele în funcţie, Aristotel Căncescu, şi de prefectul Ion Gonţea, cel care a fost primul şef al administraţiei judeţene de după 1989. În sală s-au aflat foşti aleşi şi vicepreşedinţi ai instituţiei, precum: Ivan Cismaru, Marko Gabor, Toma Dobrogeanu, Arnold Ungureanu, alături de Traian Bărbat şi Ion Popescu Topolog (care au deţinut patru mandate de consilier şi au fost decani de vârstă), precum şi cea mai tânără membră a plenului, aflată acum la al doilea mandat, Roxana Mânzatu. În debutul întâlnirii, participanții au ținut un moment de reculegere pentru colegii trecuţi în nefiinţă.
Aristotel Căncescu a făcut o scurtă trecere în revistă a activităţii desfăşurate în timp la Consiliul Judeţean, apreciind eforturile depuse de Ion Gonţea şi Adrian Taropa pentru inițierea de proiecte investiționale şi stabilirea priorităţilor de dezvoltare la nivelul județului. El a evidențiat investițiile în domeniul apei și canalizării începute în mandatul 1992 – 1996 când s-au investit 9 milioane de euro, continuate prin fonduri PHARE și ulterior prin grantul ISPA în valoare de 43 de milioane de euro, și dezvoltate în mandatul actual prin cea mai mare sumă nerambursabilă accesată la nivel național de județul Brașov – 189 de milioane de euro. De asemenea, președintele Consiliului Județean a vorbit despre investițiile de zeci de milioane de euro în reabilitarea și modernizarea drumurilor județene finanțate din credite accesate de forul județean sau din fonduri guvernamentale. „Pentru mine sunt 12 ani de activitate la Consiliul Județean. Această instituție este importantă, pentru că ea a reprezentat primul pas spre democrație. La început au fost ani dificili pentru cei care au făcut parte din primul legislativ al județului, respectiv pentru domnul Ion Gonțea, cel care a trebuit să pună bazele Consiliului Județean cu instituțiile și serviciile publice din subordine. Au existat dificultăți financiare, având în vedere că o autonomie financiară reală am început s-o avem abia din anul 2000. Rolul Consiliului Județean este foarte important, chiar dacă unii nu-l înțeleg nici măcar acum: este un rol de solidaritate socială. Prin noi, banii de la localitățile foarte bogate se duc către localitățile sărace. În județul Brașov, cam 80% din localitățile rurale n-ar putea să supraviețuiască exclusiv din venituri proprii. Această situație se întâlnește chiar și în mediul urban, în cazul orașelor Rupea sau Victoria care cu greu ar reuși să supraviețuiască fără sprijinul nostru. Până în prezent ne-am dovedit utilitatea. Categoric vor trebui făcute schimbări în viitor, astfel încât să se creeze unități administrative mai mari, de tipul regiunilor, dar aceste chestiuni vor fi reglementate de către viitorul legislativ la nivel național”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov. El a admis că mai sunt multe de făcut în județ, dar a menționat că „am făcut maximum posibil la banii pe care i-am avut”. Aeroportul de la Ghimbav – la care s-au realizat cam o treime din lucrări, și construirea unui spital clinic universitar la Hărman sunt proiectele care vor fi încheiate în mandatul următor.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare