18.08.2015 Doi jandarmi, eroi ai comunității

Astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) desfășurate la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, a avut loc decernarea titlului de „Erou al comunității” pe anul 2014 pentru doi plutonieri majori. Este vorba despre Dumitru Marius Constantin și Bârligă Ionuț-Marian, angajați ai Jandarmeriei care s-au remarcat printr-o activitate exemplară pusă în slujba păstrării climatului de siguranță și salvării de vieți omenești. Înmânarea plachetelor și diplomelor de merit a fost făcută de președintele interimar al ATOP Brașov, consilierul județean Carol Ambrus.
Plutonierul major Dumitru Marius Constantin este încadrat la Unitatea Militară 0758, din octombrie 2007 și execută misiuni în subunitățile mobile și în cele montane. El a obținut rezultate deosebite în activitate, fiind apreciat cu calificativul „Foarte bun” pe parcursul întregii cariere. Potrivit comandantului Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, colonel Mirea Valentin, subofițerul a abordat permanent sarcinile de serviciu cu seriozitate, responsabilitate și inițiativă, având o bună pregătire profesională și militară. Pe parcursul activității sale, s-a remarcat prin felul în care s-a implicat în constatarea faptelor de natură antisocială și aplicarea promptă a sancțiunilor contravenționale. În data de 27 aprilie 2014, subofițerul a identificat o persoană care avea asupra ei mai multe recipiente pline cu motorină. În 20 septembrie 2014, el a identificat două femei care tâlhăriseră o persoană vârstnică, infractoarele fiind predate Biroului de Investigații Criminale. În noaptea de 23 spre 24 octombrie, plunonierul major a prins în flagrant un bărbat care provocase daune majore unui număr de 12 autoturisme aflate în zona Colinei Universității „Transilvania”. Subofițerul a dat dovadă de fler și profesionalism atât în misiunile independente, cât și în cele desfășurate în cooperare cu poliția.
Plutonierul major Bârligă Ionuț-Marian lucrează la Jandarmeria Română din 1999, în ultimii opt ani executând misiuni specifice Jandarmeriei Montane. El a urmat cursuri de specialitate la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi Montani Sinaia, în domeniul salvării și evacuării persoanelor aflate în dificultate, fiind pregătit să intervină în orice situație dificilă. El a participat la nenumărate misiuni de căutare, salvare și evacuare desfășurate în zonele montane. În data de 8 februarie 2014, subofițerul s-a distins prin spiritul de sacrificiu manifestat în cadrul unei acțiuni de căutare și salvare a unui om căzut în prăpastie, în Masivul Piatra Craiului. Turistul, care se aventurase pe un traseu nemarcat și deosebit de periculos, a alunecat 200 de metri pe o porțiune de abrupt și a căzut în gol 20 de metri, suferind multiple traumatisme. După o intervenție dificilă de recuperare a accidentatului, în timpul transportului plutonierul a călcat pe un cep de brad ascuns în zăpadă, care i-a străpuns gamba dreaptă, mușchiul ieșindu-i efectiv în afară. În ciuda rănii, plutonierul major a reușit să coboare la baza muntelui, sprijinindu-se în bețele de schi. Potrivit șefului Secției de Jandarmi Montane Brașov, sublocotenent Silviu Lupu, plutonierul major este un bun camarad, altruist și cu spirit de sacrificiu, responsabil și receptiv, hotărât, stăpân pe sine și mereu implicat în rezolvarea problemelor cetățenilor.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare