08.06.2012 Edilii județeni au finalizat prima ocolitoare a Brașovului

Prima centură ocolitoare a municipiului Brașov finalizată în întregime a fost realizată prin grija administrației județene. Pentru ca traficul greu și de tranzit să nu mai treacă prin Brașov și pentru asigurarea unei legături mai bune a municipiului cu localitățile învecinate, edilii județeni au reabilitat și modernizat mai multe drumuri județene (DJ 103B Săcele – Tărlungeni;  DJ 112D Tărlungeni – Cărpiniș – Prejmer – Lunca Câlnicului; DJ 112A Hărman – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – Zărnești), care însumate formează o centură ocolitoare. Aceasta a fost finalizată în mai 2012, prin asfaltarea ultimului tronson, Prejmer - Lunca Câlnicului, în lungime de 2 km. Ocolitoarea pornește de la șoseaua de centură a municipiului Săcele, trece prin Tărlungeni, Cărpiniș, Prejmer (asigurându-se legătura cu drumul național 10), Lunca Câlnicului (DN 11), Hărman, Bod (DN 13), Hălchiu, Codlea (DN 1), Vulcan și ajunge la Tohanul Vechi (DN 73A). Până nu demult, o parte din drumurile județene care formează acum centura ocolitoare fuseseră doar pietruite. Ele au fost lărgite, asfaltate și modernizate, realizându-se lucrări la fundații, șanțuri și acostamente. Lungimea totală a ocolitorii depășește 50 de km.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare