13.02.2009 Festivalul Clătitelor şi Carnavalul săsesc, la Prejmer

În zilele de 14 şi 15 februarie, la Prejmer vor avea loc Festivalul Clătitelor, ediţia a V-a şi tradiţionalul Carnaval al saşilor. Dintre obiceiurile populaţiei săseşti, Carnavalul – Fasching în limba germană, rămâne unul dintre evenimentele locale preferate ale tinerilor prejmereni care au avut iniţiativa reînvierii obiceiului moştenit de la comunitatea saşilor. Carnavalul se organizează înainte de intrarea în Postul Paştelui, potrivit calendarului Bisericii Evanghelice, fiind un bun prilej pentru reunirea comunităţii, un moment de bucurie, dans şi voie bună. Cu o seară înaintea Carnavalului, tinerii se întâlnesc să-şi pregătească măştile pentru a doua zi, în atmosfera tradiţională a cântecelor şi dansurilor populare germane. Dimineaţa, cete de feciori mascaţi colindă satul călări. Din alai fac parte acordeonişti, toboşari, trompetişti mascaţi şi nelipsita căruţă cu sobă în care se pregătesc clătitele pe care tinerii le oferă localnicilor. În timpul periplului lor prin sat, tinerii obişnuiesc să fure în căruţa cu coviltir câte o fată, pe care părinţii trebuie să o răscumpere. Ziua se încheie cu parada măştilor şi petrecerea Balului Mascat continuă până în zori. Sâmbătă, la Centrul Cultural şi de Agrement Cetate, de la ora 17.00 va putea fi urmărit un adevărat spectacol de scenete comice denumit „Râd, deci exist!”, iar la ora 18.00 va începe o petrecere săsească. Carnavalul va avea loc la restaurantul Popas Căprioara, de la orele 19.00. Duminică, în centrul comunei Prejmer, de la ora 11.00 va porni Caravana Clătitelor, cu plecare din faţa cetăţii, apoi în intervalul orar 12.00 – 14.00 se va desfăşura spectacolul pentru copii „Râd, deci exist!”. Invitaţi speciali vor fi trupele umoristice Fără Zahăr, Sergiu şi Nănaşii şi Bacteria H. La ora 15.00 se va desfăşura parada caravanei, iar între orele 13.00 – 14.30, în sala Centrului Cultural şi de Agrement Cetate va avea loc Concursul gastronomic „Clătita surpriză”. Evenimentul se va termina duminică seara tot cu un bal mascat. Manifestările sunt organizate de Primăria comunei Prejmer, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Braşov, Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, ANTREC România şi Asociaţia pentru Dezvoltare Rurală Durabilă „Euro–Rural” Prejmer. 

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare