- Consiliul Judeţean Braşov susţine mersul cu bicicleta şi dezvoltarea infrastructurii pentru acest mod de deplasare. Pentru a putea îmbunatăţi intermodalitatea la nivelul deplasărilor cu bicicleta, vă rugăm să completați chestionarul HINGE și să-l distribuiți tuturor celor interesaţi.
- Anunţ de revizuire a acordului de mediul pentru proiectul „Modernizare DJ102G Victoria – Viştişoara, km 0+900-9+900 şi Modernizare DJ 108B 105B – Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei, km 0+000 – 1+400”
- În atenţia instituţiilor din subordinea CJ Braşov: Potrivit HCJBv nr. 173/2015, şedinţele ordinare ale CJBv se vor desfăşura, de regulă, în ultima săptămână a fiecărei luni. Vă rugăm ca până la data de 5 a fiecărei luni să ne transmiteţi referatele dvs. în vederea elaborării proiectelor de hotarări.
- Anunț dezbatere publică privind proiectul de hotărâre pentru aprobarea inițierii procedurii de desființare a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov prin reorganizare ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie
- În conformitate cu prevederile Legii nr. 317/28.12.2021 privind bugetul de stat, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale actualizată şi ale OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, preşedintele CJ Braşov prezintă Proiectul bugetului Consiliului Judeţean Braşov pe anul 2022.
- Proiectul ”România crește cu tine!”
- Judeţul Braşov, titular al proiectului „STUDIU DE FEZABILITATE ȘI PROIECT TEHNIC CLĂDIRI ȘI INFRASTRUCTURĂ ANEXE LA AEROPORTUL INTERNAȚIONAL BRAȘOV”, anunță luarea deciziei etapei de încadrare „continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare” pentru proiectul menționat.
- Anunt privind intentia de elaborare a documentatiei actualizare plan urbanistic zonal "Aeroportul International Brasov-Ghimbav"
- Consiliul Judeţean Braşov anunţă intenţia de actualizare a Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean (PATJ) Braşov, aprobat cu Hotărârea Consiliului Judeţean Braşov nr. 198 din 8 iulie 2005.
- Comunicatul privind evaluarea proiectelor sportive – Federații sportive naționale, etapa I de evaluare pentru anul 2022
- Programul de Investiţii al Consiliului Judeţean Braşov pe anul 2022 - Proiect.
11.03.2020 Instituţiile de cultură braşovene iau măsuri prin care să fie limitată răspândirea infecţiei cu Coronavirus
Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, s-a întâlnit în această dimineaţă cu managerii instituţiilor de cultură din subordine pentru a hotărî de comun acord măsurile necesare în vederea limitării răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus. Au participat reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie, Muzeului de Artă, Muzeului de Etnografie şi Muzeului „Casa Mureşenilor”, ai Centrului Cultural Reduta, Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” şi Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”. Preşedintele CJ le-a cerut managerilor planuri de măsuri pentru fiecare instituţie în parte, în funcţie de specificul activităţii cu publicul, măsuri care vor fi instituite de astăzi, până la 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii, în cazul în care situaţia o impune.
Măsuri dispuse
• Muzeul Judeţean de Istorie restricţionează accesul grupurilor mai mari de 15 persoane, anulează activităţile culturale ce implică prezenţa unui număr mai mare de 15 persoane, asigură materialele de protecţie în toate clădirile aflate în administrarea muzeului şi sistează activităţile programate în planul de acţiuni culturale şi care implică participarea publicului larg.
• Muzeul de Artă suspendă programul educativ destinat elevilor şi vizitele ghidate, şi îşi restrânge activitatea, instituţia urmând să fie închisă sâmbăta şi duminica. Prezenţa simultană a vizitatorilor va fi posibilă doar pentru maximum 5 persoane. Conducerea va lua măsurile necesare pentru dezinfecţia permanentă a holului de acces. Pe de altă parte, muzeul va fi închis în perioada 23 martie - 23 aprilie, pentru realizarea unor lucrări de renovare.
• Muzeul de Etnografie suspendă atelierele pedagogice şi sistează evenimentele cuprinse în lista acţiunilor culturale, în perioada 11-31 martie. Numărul de vizitatori va fi limitat la 10 persoane/tur, iar muzeul îşi va reduce programul de lucru cu publicul la intervalul luni-vineri, între orele 9:00 – 17:00, programul în weekend fiind sistat.
• Muzeul „Casa Mureşenilor” reduce programul cu publicul la intervalul luni-vineri, între orele 9:00-17:00. Totodată, suspendă sau amână toate evenimentele publice, până la 31 martie. O altă măsură este limitarea accesului pentru grupurile de vizitatori, la maximum 10 persoane simultan.
• Centrul Cultural Reduta suspendă toate evenimentele culturale şi cursurile programate în toate sălile instituţiei, în perioada 11-31 martie. La nivelul instituţiei s-a adoptat un plan de măsuri care prevede dezinfectarea suprafeţelor de contact cu soluţii speciale, dezinfectarea sistematică a tuturor spaţiilor, atât cele publice, cât şi birourile angajaţilor, suplimentarea numărului de dispersoare pentru soluţie dezinfectantă virucidă şi montarea în foaier a unor planşe cu măsuri individuale de prevenire a infecţiei cu noul Coronavirus.
• Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” suspendă toate cursurile şi activităţile artistice programate, începând cu data de 11 martie, până în 22 martie (perioadă în care sunt închise şi instituţiile de învăţământ preuniversitar), cu posibilitatea prelungirii acestei măsuri. Începând de astăzi, instituţia intră într-un amplu proces de dezinsecţie şi dezinfecţie. Consiliul de Administraţie al Şcolii se întruneşte astăzi pentru a dispune măsuri suplimentare, luând în calcul posibilitate de prelungire a suspendării tuturor activităţilor şi cursurilor, având în vedere că instituţia are înscrişi 1261 de elevi, marea lor majoritate fiind copii.
• Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” sistează toate activităţile cu copiii, închizând Secţia pentru Copii şi Jucărioteca. De asemenea, va fi închisă sala de lectură pentru public şi va fi restrâns accesul în clădire pentru un număr mai mare de 20 de persoane simultan. Cărţile care sunt restituite nu vor mai fi intercalate pe rafturi, ci vor fi ţinute lângă o sursă de căldură sau se vor face prelungiri telefonice, până la 31 martie.
Fondul de rezervă al CJ, destinat spitalelor
În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a anunţat că întreaga sumă existentă în fondul de rezervă al CJ Braşov, respectiv 4.350.000 de lei, va putea fi utilizată pentru alocări bugetare destinate spitalelor braşovene, pentru ca acestea să dispună de bani suficienţi pentru achiziţia de materiale, dezinfectanţi şi toate cheltuielile din această perioadă, astfel încât să nu facă rabat de la niciun fel de măsuri care trebuie luate pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus.
Totodată, s-a anunţat că la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase există un echipament complet de biologie moleculară Real Time PCR, pus în funcţiune în 2017 şi achiziţionat de spital din subvenţia acordată de CJ Braşov. Conducerea spitalului a cumpărat zilele trecute un kit pentru testare Coronavirus, care conţine 100 de teste şi a costat 3450 de lei. Cu acest echipament se poate testa o singură dată minimum un pacient folosindu-se 3 teste, optim 8 pacienţi folosind 10 teste, maximum 48 de pacienţi, cu 50 de teste. Începând de mâine, la Spitalul de Infecţioase Braşov se vor putea realiza testările pentru coronavirus.
Evenimente în desfășurare
Program Operaţional Sectorial ''Creşterea Competitivităţii Economice" "Investiţii pentru viitorul dumneavoastră"
Titlul proiectului: "Achiziţionarea unui sistem informatic integrat, destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic, la nivelul Judeţului Braşov, pentru un număr de 15 UAT-uri în parteneriat cu Consiliul Judeţean Braşov, Cod SMIS - CSNR 48399 Proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională''

Live stream ședința Plen CJ Brașov
Descărcare stema Județului Brașov
Brașov Tourism App

Harta Interactivă a Județului Brașov

Agenda anuală a evenimentelor culturale și sportive din Județul Brașov

Chestionar privind satisfacția clienților

Galerie Foto - click aici






