26.10.2017 Investiții remarcabile la Spitalul Clinic de Copii, realizate cu finanțări din bugetul județean

Pe parcursul anului 2017, la Spitalul Clinic de Copii Brașov s-au realizat mai multe investiții finanțate din bugetul Județului Brașov, care au avut ca finalitate atât creșterea calității actului medical prin asigurarea unor dotări și aparaturi de ultimă generație, cât și îmbunătățirea condițiilor oferite micilor pacienți în saloane. Astăzi, în prezența președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, au fost redeschise Secția Pediatrie II și Laboratorul de analize medicale, proaspăt renovate și modernizate.
Saloane modernizate, laborator performant
Secția Pediatrie II dispune de 45 de paturi destinate aproape exclusiv pacienților cu boli respiratorii. Ea a fost renovată în totalitate, saloanele au fost recompartimentate și dotate cu grupuri sanitare, s-au montat uși și geamuri termopan, a fost schimbat mobilierul vechi și au fost înlocuite rețelele de utilități și instalațiile de oxigen, aspirație și fluide din cadrul saloanelor. Aceste lucrări au costat aproximativ 500.000 de lei. Laboratorul a trecut și el printr-o renovare completă, ale cărei costuri au ajuns la 150.000 de lei. Încăperile și holul au fost zugrăvite, s-au înlocuit geamurile și ușile cu unele de termopan, s-a montat linoleum nou și au fost schimbate rețelele și instalațiile. De asemenea, s-au realizat investiții în aparatură medicală care au totalizat peste 200.000 de lei. Cu acești bani primiți din vistieria CJ Brașov s-a achiziționat un sistem automat de identificare microbiană și antibiogramă Vitek, de care Spitalul Clinic de Copii n-a dispus până în prezent și cu ajutorul căruia se vor obține rezultate rapide și precise pentru o gamă largă de investigații de laborator. De asemenea, s-au cumpărat două microscoape Nikon, o centrifugă Hettich, o masă de lucru și un spălător de inox cu patru cuve. „Spitalul nostru, care are titulatura de spital regional și de interes strategic național, iar de curând a devenit și spital de urgență, a ajuns din punctul de vedere al dotărilor la nivelul unităților private, ceea ce este o mare realizare. Anul viitor, cu aparatura pe care mai dorim s-o achiziționăm sperăm să acredităm laboratorul, iar dacă mai renovăm Secția de Neuropsihiatrie și cea de Neonatologie, practic spitalul va fi complet modernizat de sus până la subsol”, a spus dr. Liviu Muntean, managerul Spitalului Clinic de Copii Brașov.
Alte lucrări care se vor încheia în acest an
Pe lângă investițiile menționate mai există lucrări în derulare, finanțate tot din bugetul județean, care se vor încheia până la finele acestui an. Este vorba despre realizarea unor reparații și renovări la Secția de Chirurgie Pediatrică și la Compartimentul de Chirurgie Plastică, proiecte menite să crească gradul de confort al micilor bolnavi. 557.000 de lei au fost alocate pentru lucrările de la Secția de Chirurgie Pediatrică – ce dispune de douăzeci de paturi, în timp ce 476.000 de lei au fost destinate investițiilor realizate la Compartimentul de Chirurgie Plastică, în cadrul căruia există zece paturi. De menționat este faptul că aici va fi amenajat și dotat un salon special pentru marii arși, trei din cele zece paturi fiind destinate în acest sens. Totodată, conducerea spitalului a cumpărat în acest an 120 de paturi noi pentru toate secțiile, dar și paturi speciale pentru Secția de ATI, în condițiile în care această instituție spitalicească dispune de un total de 225 de paturi. Un alt proiect care se va termina până în decembrie 2017 este renovarea holului și a scării principale, de la intrare, până la etajul cinci. El va consta în zugrăvirea pereților, vopsirea balustradei, înlocuirea geamurilor cu tâmplărire PVC și a pardoselii din mozaic cu linoleum modern. Costurile sunt estimate la 150.000 de lei, bani alocați de administrația județeană. În bugetul CJ pe anul 2017 s-a prevăzut suma totală de 2.995.360 de lei pentru Spitalul Clinic de Copii Brașov.
Modernizarea UPU, cu fonduri europene
Pentru anul viitor, conducerea Spitalului Clinic de Copii Brașov, cu sprijinul Consiliului Județean, își propune să depună la ADR Centru un proiect privind extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe, pentru care să acceseze fonduri europene disponibile pe Axa prioritară 8: Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Această amplă investiție este estimată la 1,5 milioane de euro. În prezent proiectul este în faza de elaborare, CJ Brașov alocând spitalului 100.000 de lei pentru pregătirea documentației. „Eu îmi doresc ca Brașovul să devină un județ al performanței în Sănătate și știu că pentru a cere acest lucru, trebuie mai întâi să oferim condiții celor care lucrează în sistemul sanitar. Tocmai de aceea am luat toate măsurile pentru ca spitalele pe care le avem în subordine să dispună de fonduri suficiente atât pentru lucrările curente, cât și pentru investiții în modernizări și dotări cu aparatură de înaltă performanță. Spitalul Clinic de Copii este un exemplu elocvent pentru ceea ce înseamnă o unitate medicală modernă și performantă. În același timp facem tot posibilul ca medicii noștri să nu mai plece din sistem. Consiliul Județean Brașov a fost primul din țară care a acordat stimulente lunare, în valoare totală de 40.000 de lei, cadrelor medicale din spitale, ceea ce vom face și pe viitor”, a spus președintele CJ Brașov.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare