06.04.2022 Joi, 7 aprilie, are loc inaugurarea noii clădiri extinse şi modernizate a Unităţii de Primiri Urgențe Braşov

Joi, 7 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii are loc inaugurarea noii clădiri extinse şi modernizate a Unităţii de Primiri Urgențe  Braşov. 

Evenimentul marchează finalizarea obiectivului de investiţii „Lucrări Civile de Extindere Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”, derulat prin Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar - Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar, implementat de Ministerul Sănătăţii cu fonduri de la Banca Mondială. 
Noua Unitate de Primiri Urgenţe este prima construită în judeţul Braşov după anul 1973. 
Valoarea totală a lucrărilor a fost de 14.944.842,77 lei, iar la finele acestora a rezultat o clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 1.929 mp (faţă de 400 mp cât a măsurat vechiul spaţiu) şi cu o configuraţie total schimbată faţă de ceea ce a existat la Spitalul Judeţean Braşov până în prezent.  

Ce cuprinde noua Unitate de Primiri Urgenţe a judeţului Braşov
Accesul în UPU al ambulanţelor şi al pacienţilor care vin cu mijloace proprii se realizează printr-o poartă electrică, acţionată automat în momentul sosirii ambulanţei. Este posibilă intrarea simultană a două autovehicule, dar există o prevedere a spaţiului din faţa UPU pentru cazul în care ar apărea o supraaglomerare sau un accident cu victime multiple. 
De la intrare, pacienţii ajung într-un spaţiu extrem de generos care este destinat triajului. Acesta este punctul fierbinte al Unităţii de Primiri Urgenţe, deoarece aici se stabileşte gravitatea stării pacienţilor şi, în consecinţă, prioritizarea lor în funcţie de protocolul naţional de triaj. Pacienții critici au prioritate zero și vor fi asistați imediat în zona roșie. Urmează ca prioritate urgențele majore (zona galbenă), dar și urgențele minore au un spațiu propriu destinat pentru evaluare și rezolvare. O sală de sutură și o cameră de gardă ortopedie se alătură rezolvării cazurilor de urgență. 
Zona roşie, dedicată pacienţilor aflaţi în stare critică, dispune de dispozitive pentru livrarea gazelor medicale sub formă de console, care permit poziţionarea paturilor în aşa fel încât personalul medical să aibă acces deschis de jur împrejurul pacienţilor. Consolele sunt mobile şi dispun de prize pentru oxigen, aer comprimat şi vacuum. Ele permit cuplarea ventilatoarelor, sunt dotate cu suporturi pentru aparatura specifică şi dispun de braţe care pot fi mutate, astfel încât accesarea pacienţilor să fie facilă. În zona roşie sunt 4 astfel de posturi de resuscitare.
Zona galbenă este cea mai mare încăpere medicală din cadrul UPU, aici fiind funcţionale 14 posturi de lucru, dispuse pe trei laturi pentru o mai bună supraveghere a pacienților. Toate posturile de lucru, din toate ariile, respectă intimitatea pacientului și permit discutarea deciziilor împreună cu pacientul și aparținătorul acestuia. În mijlocul încăperii este amenajată o „insulă” unde personalul medical are acces la sistemul informatic, la mijloacele de comunicare cu ambulanțele și la stația centrală de monitorizare. 
Spaţiul urgenţelor majore comunică cu cel destinat pacienţilor în stare critică. Se întâmplă adesea ca pacienţii în stare gravă să devină critici sau, dimpotrivă, cei care au fost stabilizaţi în zona roşie să fie mutaţi în spaţiul de urgenţe majore. 
Zona galbenă - destinată urgenţelor grave, şi zona roşie - în care vor fi trataţi pacienţii în stare critică, sunt dispuse în partea opusă zonei verzi, acestea fiind practic urgenţele majore care definesc activitatea UPU. 
Zona verde este destinată urgenţelor minore, aici existând 8 posturi de lucru, dotate cu facilități medicale pentru o rezolvare cât mai rapidă și eficientă a pacienților din această arie. Dacă până în prezent UPU avea o singură sală de aşteptare pentru pacienţi şi aparţinători, o noutate a acestui proiect este crearea unei săli destinate exclusiv aparţinătorilor. Este vorba despre zonă de așteptare confortabilă, despărțită de aria medicală, dar în imediata vecinătate, pentru a permite comunicarea cu rudele pacienților.   
De asemenea, analizele necesare stabilirii nivelului de alcoolemie solicitate de organele de Poliție se vor recolta într-un spaţiu separat, aflat în proximitatea zonei de triaj, fără a mai perturba activitatea medicală curentă. 
Un element nou, deosebit de important este înființarea în cadrul UPU a Compartimentului de radiologie cu personal propriu și achiziționarea unui computer tomograf și a unui aparat Roentgen digital care vor deservi exclusiv pacienții din urgență. Un aparat Roentgen mobil, tot digital, va permite efectuarea de radiografii la patul pacientului aflat în stare critică. Acestor posibilități de investigație se alătură o linie de analizoare rapide, împreună realizând posibilitatea unui diagnostic mai rapid și scăderea timpilor de diagnostic în departamentul de urgență. 
Există în planul de investiții pentru acest an realizarea unui sistem vacumatic de transmitere a probelor pentru analize direct în laboratorul spitalului, economisind astfel timp și resursă umană. 
Toate încăperile din cadrul UPU au fost dotate cu sisteme de supraveghere video, ceea ce asigură o protecţie în plus deopotrivă pentru pacienţi şi pentru personalul medical. 
Alt element nou este amenajarea a două săli de curs pentru nevoile spitalului și ale Facultății de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, precum și dotarea lor pentru activitatea de formare.

Ce modernizări urmează
Proiectele de dezvoltare nu se opresc aici: în viitorul apropiat urmează digitalizarea totală a activităţii Spitalului Judeţean şi dotarea personalului medical cu tablete, deoarece accesul facil la sistemul informatic şi completarea în timp real a datelor scurtează timpul de consult şi perioada de staționare a pacienţilor în UPU. Tot în viitorul apropiat, vor exista sisteme de depozitare inteligentă conectate la sistemul informatic, care vor asigura gestionarea rapidă a medicamentelor, fără a mai solicita resursa umană la numărarea stocurilor sau a termenelor de expirare. 
Tot conceptul noii UPU Brașov este centrat pe nevoile pacienților care au nevoie de servicii de urgență, atât din județul Brașov, cât și din județul Covasna și nu numai. Este cunoscut faptul că județul Brașov este un județ turistic all season, iar acest lucru necesită inclusiv un suport al serviciilor medicale de calitate. De asemenea, noua Unitate de Primiri Urgențe îndeplinește exigențele personalului medical care va activa într-un mediu de lucru civilizat, cu dotări de ultimă oră. 

„Extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe Braşov face parte dintr-un proiect mai amplu finanțat de Banca Mondială în România, proiect care a început în 2007 când s-au achiziţionat primele echipamente. Şapte ani mai târziu, a fost lansată o competiție serioasă pentru obținerea finanțării în vederea modernizării și extinderii a cinci unităţi de primiri urgenţe, dintre care doar două au fost selectate: Oradea și Brașov. Munca echipei noastre care a realizat argumentarea necesităţii proiectului de la Braşov a fost extrem de riguroasă şi profesionistă, reușind să îndeplinească exigențele Băncii Mondiale și să obţină finanțarea. UPU Brașov a fost înființată în 2007 și până în ziua de astăzi a parcurs un drum nu întotdeauna ușor, dar mereu motivat de profesionalismul echipei și de dorința de dezvoltare a serviciilor medicale de urgență în județul nostru. Tot în 2007, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean pentru Situații de Urgență Brașov am pornit serviciul SMURD care astăzi este extins în tot județul și a câștigat încrederea oamenilor prin profesionalism, disciplină și dărurie. Am trecut printr-o perioadă dificilă, plină de provocări, care a culminat cu ultimii doi ani de pandemie Covid 19 care au solicitat la maximul posibil serviciile de urgență și nu numai. În toată această perioadă, noua UPU a trecut de la faza de proiectare la cea de execuție, care, deși a debutat dificil, a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii doi ani, ajungând astăzi la final. Considerăm că acest proiect mult așteptat va fi pe măsura așteptărilor întregii comunități și reprezintă un pas important în evoluția sistemului de sănătate în judetul Brașov”, a spus deputatul dr. Cristina Vecerdi, cea care a iniţiat şi a coordonat Unitatea de Primiri Urgenţe Braşov.

Datele tehnice ale proiectului
Contractantul lucrărilor: SC General Service Grup 98 SRL
Durata iniţială a executării lucrărilor: 18 luni
Durata finală de execuţie: 22 luni, întârzierile fiind generate de necesitatea executării unor lucrări suplimentare ca urmare a emiterii de către proiectant a unui număr de 62 de dispoziţii de şantier. 
Valoarea iniţială a contractului: 10.356.642,40 lei inclusiv TVA
Valoarea finală a lucrărilor: 14.944.842,77 lei inclusiv TVA
Ordinul de începere a lucrărilor: 14.07.2019
Data de finalizare substanţială: 14.05.2021
Recepţia la terminarea lucrărilor s-a semnat în data de 03.11.2021, după ce în perioada mai - octombrie 2021 s-a obţinut reavizarea modificărilor (lucrărilor suplimentare) de către ISU şi de către Primăria Braşov.
Descrierea lucrărilor: Construcţie nouă, cu subsol şi parter, cu o suprafaţă desfăşurată 1929 mp, realizată din cadre din beton armat, cu închidere din zidărie de cărămidă.
Subsolul este format din: sală de curs, secretariat, două spaţii de depozitare, cameră grup pompare hidranţi, spaţiu tehnic, birou, cameră server, vestiare, grupuri sanitare, circulaţii orizontale.
Parterul este format din: cameră de resuscitare, spaţiu triaj şi recepţie, sală de aşteptare, cameră personal, cameră SMURD, sală de recoltări, cabinet evaluare şi tratament imediat, evaluare şi tratament urgenţe minore, hol, spaţiu decontaminare şi deparazitare, grupuri sanitare.
Instalaţiile aferente lucrărilor de extindere a UPU sunt următoarele: instalaţii de ventilare climatizare cu centrală de tratare aer, instalaţii de producere agent frigorific, de încălzire, de alimentare cu energie electrică, de ventilare mecanică de evacuare a noxelor pentru toate grupurile sanitare, de preparare apă calda menajeră, de alimentare cu apă rece, canalizare şi evacuare ape pluviale, instalaţii de hidranţi interiori, de semnalizare şi detecţie la incendiu, instalaţie de TV cu circuit închis, instalaţii voce-date şi instalaţii de gaze medicale - oxigen, aer comprimat respirabil şi vacuum.

Dotarea cu aparatură şi echipamente a noii UPU
Dotarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe cu aparatură medicală şi echipamente s-a realizat prin contribuţia esenţială a Consiliului Judeţean Braşov, care a implementat în acest sens un proiect cu fonduri europene nerambursabile. Administraţia judeţeană a accesat proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 Investițiile în infrastructurile sanitare și sociale, realizat pe componenta 1 POR/2017/8/8.1/8.2.B/1/7 regiuni, Axa Prioritară Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Operaţiunea 8.2.B: Unităţi de primiri urgenţe. Contractul de finanţare a fost semnat pe 7 mai 2019. 
Prin intermediul acestui proiect, 18 tipuri de echipamente complexe și aparatură medicală de înaltă performanță, totalizând 83 de obiecte și aparate, printre care un computer tomograf, două aparate radiologice de ultimă generaţie, 20 de monitoare, 20 de sisteme de livrare gaze medicale, 11 tărgi performante, au fost achiziţionate în vederea creșterii calității serviciilor medicale și scurtării timpilor de așteptare pentru pacienți. Aceste echipamente au fost deja instalate şi puse în funcţiune.
Cheltuielile totale ale proiectului sunt de 6.793.628,72 lei, din care 6.657.756,14 lei sunt sume nerambursabile și 135.872,58 lei reprezintă contribuţia proprie a Județului Brașov.
În urma desfăşurării procedurilor de achiziţie, CJ Braşov a realizat economii de 1.799.174,66 lei, astfel că administraţia judeţeană a solicitat şi a primit acordul pentru prelungirea contractului de finanţare până în 31 decembrie 2023, pentru ca fondurile să fie cheltuite în totalitate. În baza necesităţilor formulate de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în perioada următoare vor mai fi achiziţionate cinci echipamente pentru UPU, cu o valoare totală estimată la 1,6 milioane de lei. 
De asemenea, pe parcursul anului 2021 au fost achiziţionate alte echipamente şi aparaturi destinate noii Unităţi de Primiri Urgenţe, în valoare totală de 1.635.890 lei, fondurile fiind alocate din bugetul CJ Braşov.  

Lucrări conexe realizate de CJ Braşov pentru noua UPU
Alte contribuţii ale administraţiei judeţene la acest proiect pe partea de infrastructură s-au realizat în perioada 2019 - 2021. Cu fonduri alocate din bugetul Consiliului Judeţean Braşov, care au totalizat 1.263.961,84 lei, s-au executat câteva lucrări conexe, dar importante pentru funcţionalizarea UPU: realizarea unui sistem flexibil modular pentru optimizarea activităţii pe perioada şantierului de la UPU, amenajarea parterului Corpului B din cadrul Staţionarului Central al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, amenajări exterioare şi asfaltări la intrarea principală în noua clădire UPU. 

„Deschiderea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Braşovului - extinsă, modernizată şi dotată la cele mai înalte standarde, reprezintă o mare realizare pentru judeţul nostru, pentru sistemul de sănătate pe care îl gestionăm la nivelul Consiliului Judeţean, pentru toţi cetăţenii care beneficiază de serviciile medicale prestate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. În acest moment, profesionalismul şi dedicarea personalului medical care lucrează în domeniul urgenţelor sunt dublate de o infrastructură spitalicească de cea mai bună calitate, care permite o intervenţie rapidă şi eficientă pentru salvarea vieţii pacienţilor”, a concluzionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.  

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare