16.12.2014 Nouă conducere la Consiliul Judeţean Braşov

Consiliul Judeţean Braşov are o nouă conducere, care reflectă raportul de forțe la nivel politic din cadrul forului deliberativ. În prezent, grupul consilierilor PNL numără 21 de membri, din totalul de 35 de aleși. Astfel, la inițiativa majorității din legislativului judeţean s-a decis eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui social-democrat Mihai Popa, iar vicepreşedintele Mihai Pascu (PC) şi-a dat demisia. În locul acestora au fost aleși Claudiu Coman și Mihail Veștea, ambii de la PNL. Tot prin votul plenului s-a aprobat ca vicepreşedintele Claudiu Coman să îndeplinească şi atribuţiile de ordonator principal de credite, pe perioada în care preşedintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, nu îşi poate exercita funcţia. „Este o mare responsabilitate să preiau această funcţie într-un moment dificil pentru Consiliul Judeţean. Până la sfârşitul acestui an avem de rezolvat probleme strict organizatorice. Vom începe, însă, şi exerciţiul bugetar pentru anul 2015. De asemenea, vom avea o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte actul decizional”, a punctat Coman. El a menționat că vrea să implementeze un mod de lucru bazat pe un dialog larg în cadrul instituţiei: „La nivelul Consiliului Judeţean va fi formată o delegaţie permanentă din care vor face parte cei doi vicepreşedinţi, liderii grupurilor de consilieri, preşedintele comisiei de buget din CJ şi, în funcţie de proiecte pe care le avem de dezbătut, preşedinţii altor comisii de specialitate ale forului deliberativ. Îmi doresc o conducere consensuală”. La rândul său, Mihail Veștea a precizat: „Nu vom aduce mari modificări în ceea ce priveşte strategia Consiliului Judeţean. Vrem să continuăm proiectele începute de predecesorii noştri. Este foarte important să găsim soluţii pentru a aduce bani, astfel încât să ajutăm cetăţenii judeţului şi să contribuim eficient la bunul mers al instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Judeţean”.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare