09.08.2016 Patru jandarmi, eroi ai comunității în 2015

Membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Brașov s-au întrunit într-o ședință cu caracter festiv, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brașov, pentru a-i onora cu distincția „Erou al comunității” pe patru dintre cei mai destoinici reprezentanți ai instituției. Locotenentul Lucian Ilinca, plutonierul major Nicolae Aurelian Mazilu și plutonierul adjutant Marius Husea, de la Inspectoratul de Jandarni, precum și plutonierul adjutant Vasile Gheorghe Enache, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, s-au remarcat anul trecut prin curaj, devotament și intransigență în aplicarea legii, contribuind la menținerea climatului de ordine și siguranță în comunitatea brașoveană. Profesionalismul și modul ireproșabil în care și-au îndeplinit atribuțiile au fost atuurile care le-au asigurat titlul onorific de „Erou al comunității”.
Înmânarea diplomelor a fost făcută în prezența președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, și a vicepreședintelui CJ Ambrus Izabella-Agnes, de către președintele ATOP Brașov, consilierul județean Claudiu Coman, și inspectorul-șef al IJJ Brașov, colonelul Cristian Elly Paliștan. „Vreau să vă asigur de tot suportul meu și al Consiliului Județean pentru ca activitatea ATOP să se desfășoare în cele mai bune condiții. Vă felicit pentru tot ceea ce ați făcut până în prezent și îmi exprim bucuria că în județul Brașov s-a instituit un astfel de eveniment, unic în România, prin care celor mai merituoși dintre semenii noștri le sunt recunoscute actele de curaj și devotament în slujba comunității”, a spus președintele CJ. La rândul său, vicepreședintele CJ și-a exprimat speranța că în județul nostru „vom avea și de acum înainte cât mai mulți eroi, oameni deosebiți care să ne ajute și să ne fie alături”.
Înmânarea diplomelor de „Erou al comunității” a prilejuit încă o festivitate, aceea prin care conducerea IJJ Brașov a acordat președintelui CJ Adrian-Ioan Veștea și președintelui ATOP Claudiu Coman câte o plachetă de onoare, pentru respectul și considerația arătate de aceștia față de Jandarmeria Română și pentru implicarea activă în promovarea imaginii și în susținerea atingerii obiectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare