12.09.2016 Președintele CJ, prezent la festivitățile de deschidere a anului școlar

Primul clopoțel din anul școlar 2016-2017. Aprian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a împărtășit emoția acestei zile speciale alături de elevii și profesorii de la școlile generale nr. 2 și 3 din Râșnov, de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” și de la Școala Profesională Germană Kronstadt.
La primele ore ale dimineții șeful executivului județean a luat parte la festivitățile organizate la cele două școli râșnovene cu nostalgia anilor în care era prezent la astfel de eveniment din postura de primar al orașului. A mers apoi la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, instituție de prestigiu a județului Brașov, pentru a onora invitația directorului Dorel Agache și a-și exprima admirația pentru rezultatele remarcabile obținute de-a lungul anilor de elevi și dascăli deopotrivă. „Cu siguranță, excelența în învățământ se regăsește aici, la Colegiul Național «Andrei Șaguna». În decursul istoriei acest colegiu a dat țării un număr remarcabil de academicieni, elite ale științei și culturii românești. Voi, cei care astăzi porniți la drum într-un nou an școlar, aveți o datorie foarte grea, aveți obligația de a vă pregăti continuu pentru a duce mai departe paginile frumoase de istorie pe care le-a scris această unitate de învățământ”, a spus Adrian-Ioan Veștea.
Nu în ultimul rând, președintele CJ Brașov și-a dorit să fie prezent la Școala Profesională Germană Kronstadt, un model de succes domeniul învățământului profesional implementat prin parteneriatul municipalitate – mediu de afaceri. „Vreau să felicit Primăria Brașov și agenții economici care sunt colaborează în acest proces educațional și vreau să mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean Brașov pentru implicarea avută. Am toată convingerea că Brașovul, astăzi, mai mult ca oricând are nevoie de foarte mulți oameni pregătiți. Peste 40% din Produsul Intern Brut al Brașovului provine din industrie, tocmai de aceea trebuie să formăm personal calificat, oameni care mâine să poată să vină în sprijinul acestor companii care pentru Brașov sunt foarte importante”, a afirmat Adrian-Ioan Veștea.
Cu prilejul începerii noului an școlar, președintele CJ le urează tuturor elevilor brașoveni, profesorilor și părinților un an plin de bucurii și sănătate, multă putere de muncă și succes în activitate.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare