13.09.2010 Protocol de colaborare întărit între Provincia Liaoning şi Judeţul Braşov

Administraţia judeţului Braşov şi oficialităţile din provincia chineză Liaoning au întărit relaţiile de prietenie şi cooperare începute în 1993, după înfrăţirea dintre cele două regiuni. O delegaţie oficială condusă de doamna Wang Junlian, secretar general al Partidului Comunist Chinez - Liaoning şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din provincie, a fost primită la Consiliul Judeţean Braşov de către şeful administraţiei judeţene Aristotel Căncescu, vicepreşedintele CJ Ion Ochi şi consilierii Claudiu Coman şi Răzvan Taraş.

Prezenţa oaspeţilor chinezi la Braşov, în intervalul 11-14 septembrie, s-a concretizat în semnarea unui protocol de colaborare menit să transpună în fapt proiectele începute în domenii precum cultură, învăţământ şi cercetare, turism, schimburi comerciale, administraţie etc. Unul dintre cele mai importante proiecte care vor fi implementate este înfiinţarea la Braşov a Institutului Confucius „Transilvania”, în parteneriat cu Universitatea „Transilvania” şi Universitatea Shenyang Jianzhu.
Pentru oficialităţile braşovene, relaţiile cu China sunt foarte importante. „Ne punem mari speranţe în această colaborare bilaterală, mai ales în condiţiile recesiunii economice pe care ne luptăm s-o depăşim. M-aş bucura dacă v-aţi putea implica în finanţarea unor proiecte nu doar la Braşov, ci în toată România, pentru că o infuzie de capital chinez ar însemna o şansă nesperată pentru economia noastră”, a spus Aristotel Căncescu.
Regiunea Liaoning numără 42 de milioane de locuitori. Este o zonă dezvoltată din punct de vedere economic, având industrie grea, metalurgie, petrochimie, dar şi producţie de maşini-unelte şi echipamente de înaltă tehnologie. În ciuda crizei economice, în Liaoning s-a înregistrat o creştere economică de 10%. Totodată, provincia este recunoscută prin performanţe sportive excepţionale, de aici provenind peste 40 de campioni mondiali şi 300 de campioni ai Asiei.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare