23.06.2011 Referendum în judeţ pe tema regionalizării

Pe 17 iulie, cetăţenii cu drept de vot din judeţul Braşov vor fi chemaţi la urne pentru a-şi spune părerea cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială propusă de preşedintele României. Plenul Consiliului Judeţean a aprobat în şedinţă ordinară proiectul iniţiat de şeful administraţiei judeţene, Aristotel Căncescu, referitor la organizarea unui referendum pe tema regionalizării. În opinia iniţiatorului, este obligatorie potrivit legii consultarea populaţiei în problemele locale de interes deosebit aşa cum este modificarea limitelor teritoriale ale judeţului. „Reforma administrativă a României nu se poate face peste noapte şi nici cu forţa, împotriva voinţei cetăţenilor, de aceea propunem o modalitate mai democratică de a aplica măsuri de o asemenea amploare: referendum, precedat de o analiză temeinică”, se spune în nota de fundamentare care justifică proiectul de hotărâre. 

De la bun început, preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că iniţiativa referendumului este una politică, lansată la nivel naţional de conducerea Uniunii Social Liberale. Dezbaterile care au urmat au fost aprinse, consilierii PDL susţinând că administraţia judeţeană nu are competenţa de a organiza un asemenea referendum, în condiţiile în care reorganizarea administrativă este o chestiune ce vizează întreg teritoriul ţării. Reprezentanţii PNL şi PSD, pe de o parte, şi consilierii PDL, pe de altă parte, au prezentat argumente pro şi contra acestui demers, în timp ce aleşii UDMR au cerut amânarea supunerii la vot a proiectului pe motiv că Uniunea nu şi-a stabilit punctul de vedere în legătură cu propunerea de regionalizare iniţiată de preşedintele României.

În final, proiectul de hotărâre a fost votat în varianta propusă de executiv, cu amendamentul vicepreşedintelui CJ Ion Ochi privind alocarea sumei de 100.000 de lei pentru organizarea referendumului. Proiectul a fost aprobat cu 18 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 7 abţineri. Întrebarea la care braşovenii vor trebui să răspundă cu „da” sau „nu” este: „Sunteţi de acord cu intenţia Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?”

 

 

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare