14.08.2018 S-au reluat lucrările la Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav

În urma definitivării procedurilor de achiziție publică, Consiliul Județean Brașov a încheiat cu SC PORR CONSTRUCT SRL contractul având ca obiect execuția și finalizarea lucrărilor aferente investiției generale Aeroport Internațional Brașov – Ghimbav, cu următoarele obiective:
- execuție cale de rulare Alfa;
- execuție platformă de îmbarcare – debarcare;
- extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare aterizare.
Valoarea contractului este de 31.631.476 lei (TVA inclus), iar fondurile sunt asigurate integral din bugetul județului Brașov pe anul 2018.
Ordinul de începere a fost emis în data de 3 august 2018, iar executantul se obligă să execute lucrările în termen de 110 zile calendaristice. Acest lucru înseamnă că în cazul în care condițiile meteorologice sunt favorabile, lucrările trebuie finalizate până la data de 21 noiembrie 2018. Concret, suprafețele de mișcare vor fi continuate prin construirea căii de rulare Alfa, a apronului (parcarea de aeronave) – unde vor putea staționa trei avioane mediu curier, precum și a acostamentelor. Acestea vor fi suprafețe betonate similare pistei, în interiorul cărora vor exista canalele de banizaj și canalizare. În funcție de evoluția fluxurilor de pasageri, proiectul permite extinderea ulterioară a acestor suprafețe. O altă componentă a investiției este asigurarea preluării apelor pluviale, atât de pe zona nou-construită, cât și de pe pistă, într-un colector principal de 1100 mm și deversarea lor în Bârsa. „Am toată încrederea că graficul de lucrări și termenele stabilite vor fi respectate de către constructor. Vom face în așa fel încât să avem rapoarte de progres în fiecare lună. În același timp, continuăm derularea procedurilor pentru realizarea celorlalte obiective din cadrul proiectului, precum și demersurile la instituțiile abilitate, în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare viitorului aeroport. În cazul în care nu vor exista solicitări de clarificări sau de decalare a termenului, pe 3 septembrie se va încheia depunerea ofertelor pentru proiectare și construire platformă antisuflu, remiză PSI, gospodărie apă, clădire energetică, drumuri perimetrale, parcare și utilități. Tot în luna septembrie dorim să prezentăm fluxurile din interiorul terminalului de pasageri și soluția de arhitectură pe care am pregătit-o, astfel încât să putem lansa și licitația pentru construirea terminalului”, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare