13.02.2013 Trei polițiști și doi civili, eroi ai comunității

A devenit deja o tradiție ca Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Brașov să confere titlul de „Erou al comunității” celor mai merituoși polițiști, jandarmi, pompieri și chiar simpli cetățeni care prin faptele lor s-au pus în slujba semenilor și au contribuit la prinderea unor infractori sau la preîntâmpinarea unor evenimente nedorite. În ședința extraordinară a ATOP, desfășurată pe 12 februarie, trei angajați ai Poliției brașovene și doi adolescenți au fost răsplătiți cu diplome și premii în bani, a câte 2.000 de lei, pentru curajul de care au dat dovadă anul trecut, în lupta cu răufăcătorii.
Primul recompensat a fost subinspectorul de poliție Flucuș Marius, din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului Poliției Județene (IPJ) Brașov, care fiind în misiune în zona Gării, a urmărit și a prins un suspect cu antecedente penale, ce furase 47.000 de lei dintr-un autoturism. A urmat agentul Rogozea Valentin de la Poliția Predeal, care s-a remarcat prin curaj și simț civic. Fiind în timpul său liber, el a prins un infractor la puține momente după ce acesta smulsese un lănțișor din aur de la gâtul unei femei. Și cel de-al treilea polițist, agentul principal Ailenei Sorin, de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, și-a făcut datoria, chiar dacă era în afara orelor de program. Agentul a urmărit doi suspecți care jefuiseră o persoană pe Calea București, reușind să-l imobilizeze și să-l rețină pe unul dintre tâlhari, până la sosirea patrulei. Bunurile sustrase au fost recuperate și predate părții vătămate. 
Remarcabil este faptul că în ajutorul polițiștilor sar uneori și cetățenii. Este cazul adolescenților Ștefan Andrei (15 ani) și Ciohodaru Flaviu Gheorghe (18 ani), care în timp ce călătoreau cu autobuzul, au observat cum un bărbat a smuls un lănțișor de la gâtul unei femei, după care a coborât în stația RAT Onix. Cei doi brașoveni n-au ezitat să fugă după suspect și să-l imobilizeze până la sosirea echipajului de poliție. După extinderea cercetărilor s-a dovedit că respectivul tâlhar nu era la prima faptă de acest gen.
Cei cinci merituoși brașoveni au fost felicitați în numele întregii comunități de președintele ATOP Brașov, consilierul județean Claudiu Coman, de comisarul șef Florea Oprea, șeful IPJ Brașov, și de ceilalți membri ai Autorității.

 

Galerie Foto

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare