24.08.2009 Turneul de tenis „Cupa Consiliului Judeţean Braşov” a fost o reuşită

Câştigătorii turneului de tenis „Cupa Consiliului Judeţean Braşov”, au fost premiaţi vineri, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la arena „Olimpia”. La eveniment au participat Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean, alături de consilierii judeţeni Dragoş Crăciun, Gheorghe Duţu şi Răzvan Taraş, cu toţii mari iubitori ai sportului alb. Ajuns la cea de-a doua ediţie, turneul a reunit 56 de competitori din întreaga ţară, băieţi şi fete, care au concurat în probele de simplu şi dublu la categoriile de vârstă 16 şi 18 ani. Pe lângă premii constând în bani şi echipament sportiv, cupe şi diplome, câştigătorii au obţinut câte 500 de puncte în campionatul naţional, finaliştii au primit câte 400 de puncte, iar semifinaliştii, câte 300 de puncte. Consiliul Judeţean Braşov a finanţat competiţia cu 30.000 de lei. Cheltuielile totale au ajuns la aproximativ 37.500 de lei, din care valoarea primelor acordate a fost de peste 12.000 de lei.

Aristotel Căncescu a fost implesionat de calităţile şi talentul tinerilor jucători. În opinia sa, „roadele investiţiei făcute de Consiliul Judeţean Braşov la baza sportivă «Olimpia» prin renovarea clădirii şi amenajarea terenurilor de tenis, se văd în succesul turneului. Pentru dezvoltării acestui sport la Braşov, dorim să înfiinţăm o clasă de tenis la Liceul Sportiv, care să aibă 25-30 de elevi. Este un vis mai vechi de-al meu şi chiar ne-am gândit ca această clasă să se numească Ion Ţiriac ori Ilie Năstase. Am dori să putem s-o înfiinţăm din toamnă, dar pentru asta vom avea nevoie de sprijinul Ministerului Educaţiei”. La rândul său, Dragoş Crăciun, în calitatea sa de şef al comisiei de sport din cadrul Consiliului Judeţean, a apreciat că turneul a fost o reuşită. Pentru Marian Teleleu, şeful bazei sportive „Olimpia”, ambiţiile legate de această competiţie sunt mari: „La anul dorim ca ediţia a treia a turneului să crească în anvergură şi să fie inclusă în circuitul internaţional de tenis al României. Vom face din timp demersuri în acest sens”.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare