15.08.2008 Şapte echipamente performante pentru ISU Braşov

Proiectul „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 7 Centru” a trecut în etapa următoare de evaluare şi selecţie, respectiv evaluarea strategică. Aceasta reprezintă ultima fază înaintea aprobării proiectului pentru finanţare. Până acum, proiectul a fost verificat din punctul de vedere al conformităţii administrative şi al eligibilităţii, dar şi sub raport tehnic şi financiar. În cazul avizării pozitive a etapei de evaluare strategică, ultimul pas în semnarea contractului de finanţare va fi vizita în teritoriu a reprezentanţilor Organismului Intermediar (Agenţia de Dezvoltare Regională Centru) şi ai Autorităţii de Management (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor), în vederea verificării corectitudinii informaţiilor cuprinse în cererea de finanţare.

Obiectivul proiectului este creşterea calităţii serviciilor pentru siguranţă publică şi de asistenţă medicală în situaţii de urgenţă şi dezastre majore, în judeţele Regiunii Centru – Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, prin achiziţionarea a 39 de echipamente specifice, în valoare totală de 42.658.644 lei (cu TVA), care vor asigura intervenţii mai prompte şi mai eficiente pentru populaţie.

Prin acest proiect, elaborat şi promovat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvaniei” ai cărei membri fondatori sunt judeţele Regiunii 7 Centru, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Braşov îşi va îmbunătăţi dotările cu 7 echipamente de înaltă performanţă. Este vorba despre 5 autospeciale pentru stins incendii – dintre care 4 de categorie mijlocie şi una de categorie mare, o autospecială de descarcerare grea (destinată autovehiculelor de mare tonaj) şi o autospecială pentru control nuclear şi chimic. După semnarea contractului de finanţare, Consiliul Judeţean Braşov va achiziţiona respectivele echipamente şi le va da în custodie Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare