13.01.2023 Şedinţă de lucru pe tema certificării Aeroportului Braşov ca aeroport internaţional

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a organizat vineri, 13 ianuarie, cu sprijinul prefectului Cătălin Văsii, o întâlnire cu oficialii instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor, care potrivit legislaţiei în vigoare sunt părţi implicate, cu  responsabilităţi specifice, în certificarea infrastructurii aeroportuare construite la Ghimbav, în perspectiva operaţionalizării acesteia. 


Au fost prezenţi reprezentanţi de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Secţia Regională de Poliţie Transporturi, Direcţia Regională Vamală Braşov, Biroul Vamal de Interior Braşov, Direcţia de Sănătate Publică Braşov, Oficiul Fitosanitar Braşov, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov, Direcţia de Pază şi Ordine Braşov, alături de directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, Alexandru Anghel, directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, Luciana Gliga, şi specialişti din Executivul Consiliului Judeţean Braşov. 

În deschiderea discuţiilor, Adrian-Ioan Veştea a menţionat că Hotărârea de Guvern nr. 791/2009 cuprinde în Anexa 1 condiţiile pentru certificarea unui aeroport civil ca aeroport internaţional, condiţii pe care trebuie să le îndeplinească Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” în calitate de entitate care gestionează infrastructura aeroportuară cu tot ce înseamnă clădiri,  instalaţii şi echipamente.

Îndeplinirea condiţiilor de certificare este verificată de Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, fiecare entitate prin intermediul instituţiilor deconcentrate din teritoriu.

În acest context, preşedintele CJ şi prefectul au solicitat participanţilor sprijinul în vederea pregătirii documentaţiei care face parte din dosarul de certificare a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. 

Discuţiile au fost constructive, având în vedere că reprezentanţii instituţiilor prezente şi-au arătat susţinerea pentru parcurgerea în cele mai bune condiţii a procedurilor de certificare şi chiar au făcut menţiuni punctuale cu privire la condiţiile care trebuie îndeplinite. 

„Pe măsură ce finalizăm, rând pe rând, obiectivele de infrastructură de cadrul Master Planului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, trecem la etapa de certificare. Aceste obiective finalizate au primit avize prealabile pentru a putea asigura funcţionarea aeroportului, însă există anumite instituţii ale statului care au obiective şi proceduri specifice referitoare la regulile şi fluxurile obligatoriu de respectat în cadrul oricărui aeroport internaţional şi cu acestea am purtat discuţii în cadrul şedinţei de astăzi. În perioada următoare vom pregăti dosarul pe care îl vom înainta ministerelor avizatoare, astfel încât să primim certificarea de funcţionare a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Mă bucură faptul că reprezentanţii tuturor instituţiilor au răspuns prezent şi s-au arătat interesaţi să ne sprijine, astfel încât documentaţia pe care o avem de întocmit să fie cât mai completă şi să avem cât mai puţine clarificări solicitate de către cei care vor veni să evalueze aeroportul nostru. Aşadar, lucrăm pe multiple planuri – atât pe partea de finalizare a construcţiilor, instalaţiilor şi dotărilor cu echipamente de navigaţie aeriană, cât şi pe partea de demersuri birocratice obligatorii pe care trebuie să le îndeplinim, astfel încât să avem un aeroport internaţional funcţional din toate punctele de vedere”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea. 

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare