23.02.2018 În Anul Centenarului României Mari, Familia Regală va participa la evenimentele de marcă ale Brașovului

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a onorat vineri, 23 februarie 2018, invitația Familiei Regale a României de a participa la o întâlnire privată, la Palatul Elisabeta, cu Alteța Sa Regală Principele Radu. Întrevederea a durat aproximativ 70 de minute, prilej cu care șeful administrației județene i-a înmânat Principelui Radu Cartea de Condoleanțe deschisă timp de 40 de zile în memoria Regelui Mihai I al României, la sediul Consiliului Județean Brașov.
Adrian-Ioan Veștea și-a exprimat speranța că manifestări culturale ale Consiliului Județean Brașov care vor avea loc în 2018 – anul Centenarului României Mari, vor putea fi puse sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României. În acest context, președintele CJ a făcut referire la preocuparea Muzeului Județean de Istorie Brașov de a omagia viața Regelui Mihai I prin expoziția de fotografie istorică prezentată în Casa Sfatului din 13 decembrie 2017 și de a prezenta publicului contribuția suveranilor la înfăptuirea României Mari, prin expozițiile deschise în ultima perioadă, „Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei si artei populare românești”, expoziție outdoor amenajată în Piața Sfatului, și expoziția „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la încoronarea Suveranilor României Mari”, itinerată în Casa Sfatului de la Muzeul Național Cotroceni. „Alteța Sa Regală Principele Radu și-a exprimat intenția de a participa la evenimentele care vor avea loc cu prilejul Zilelor Brașovului, astfel încât atât eu, cât și domnul primar George Scripcaru vom adresa o invitație oficială Familiei Regale a României. De asemenea, Alteța Sa Regală a agreat ideea ca Festivalul de Film Istoric de la Râșnov să se desfășoare în acest an sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. O altă propunere a  Alteței Sale Regale pe care o salutăm cu bucurie este ca pe 30 noiembrie trenul regal să înceapă de la Brașov călătoria spre Alba Iulia, unde va ajunge pe 1 Decembrie 2018. Nu în ultimul rând, și-a manifestat și deschiderea de a lua parte și la alte evenimente care vor avea loc în Țara Făgărașului și în zona Rupea. Vom transmite Familiei Regale un calendar al manifestărilor culturale din județ, urmând ca Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu să decidă la care dintre acestea doresc să participe”, a spus președintele CJ Brașov, la finele întâlnirii. 
Adrian-Ioan Veștea a adăugat că Alteța Sa Regală Principele Radu și-a exprimat aprecierea pentru investițiile care s-au realizat în municipiul și județul Brașov. „Tocmai de aceea ne dorim ca la încheierea unui mare și important proiect, așa cum este modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență, să invităm membrii Familiei Regale la momentul festiv al inaugurării”, a conchis președintele CJ Brașov.

Toate știrile...

Evenimente în desfășurare