Mass Media

TRANSILVANIA EXPRES, 14 iulie 2011

Week-end medieval la Râşnov
Timp de trei zile între 15 şi 17 iulie, între orele 11.00 şi 22.00, în Grădina Cetăţii din Râşnov, vor avea loc lupte între cavaleri, show-uri cu spade, suliţe, turniruri cu cai şi spectacole nocturne, cu foc şi dansul ielelor. Nu vor lipsi nici specialităţile culinare medievale, meşterii sticlari, olari şi fierari, iar pentru cei mici vor fi amenajate „grădiniţe medievale” unde copiii vor învăţa să mânuiască sabiile sau suliţele. Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a precizat că evenimentul se va desfăşura în Cetate, chiar dacă aici se efectuează lucrări de restaurare în regim de urgenţă. Aceste manifestări fac parte din cea de-a II-a ediţie a „Turnirului Cetăţilor”, ce se va desfăşura, pe lângă Râşnov, şi la Braşov (5-7 august), Bran (12-14 august) şi Făgăraş (18-21 august). Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Braşov, în parteneriat cu primăriile celor patru localităţi şi cu mai mulţi oameni de afaceri germani, şi a fost promovat în cadrul târgurilor de turism din Germania.
Investiţii în monumente istorice
Pe lângă intervenţiile de urgenţă ce se efectuează la Cetatea din Râşnov, anul acesta ar putea începe şi lucrările la Cetatea din Făgăraş. „Consiliul Judeţean, în asociere cu Primăria Făgăraş, va investi aproximativ trei milioane de euro, pentru reabilitarea corpurilor de gardă din laturile de nord şi de sud ale cetăţii, precum şi a zidului de apărare. Deocamdată organizăm procedurile de achiziţie a lucrărilor şi sperăm ca în următorii doi ani să finalizăm lucrările”, a declarat primarul Făgăraşului, Sorin Mănduc. De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a declarat că anul acesta va aloca fonduri şi pentru lucrările de renovare a cetăţilor din Râşnov şi Feldioara, dar se va implica şi în restaurarea fortificaţiei de la Rupea. (R.C.)
http://www.mytex.ro/prima-pagina/week-end-medieval-la-rasnov_288843.php



MONITORUL EXPRES, 14 iulie 2011

Festival medieval itinerant
Ultimele pregătiri pentru „Turnirul Cetăţilor“
Mihaela PARGHEL

• Rîşnovul deschide în acest an „Turnirul Cetăţilor“, o manifestare itinerantă care va trece, pînă la finalul lunii august, şi prin Cetatea Braşovului, pe la Bran şi Cetatea Făgăraşului
Rîşnovul deschide în acest an „Turnirul Cetăţilor“, o manifestare itinerantă, cu iz medieval, care va trece, pînă la finalul lunii august, şi prin Cetatea Braşovului, pe la Bran şi Cetatea Făgăraşului. În fiecare localitate, cavalerii, domniţele, meşterii şi artiştii vor poposi cîte un week-end. În cadrul festivalului medieval itinerant, deja tradiţional, al judeţului Braşov, ajuns în acest an la ediţia a doua, organizatorii de la Consiliul Judeţean, Asociaţia de Dezvoltare şi Promovare a Turismului Braşov (APDT) şi de la consiliile locale din cele patru localităţi tentează vizitatorii cu concerte de muzică medievală, turniruri şi dueluri cavalereşti şi o „grădiniţă medievală“ pentru copii. Programul va fi similar în toate cele patru locuri în care are loc festivalul medieval.  
Rîşnovul dă startul în „Turnirul Cetăţilor“
„Turnirul Cetăţilor“ începe în acest week-end, la Rîşnov, acolo unde turiştii şi localnicii vor asista la un program artistic încărcat din care nu vor lipsi turnirurile şi duelurile între cavaleri, luptele corp la corp, dar şi cu spade, suliţe şi scuturi. Organizatorii promit şi spectacole de noapte cu foc şi un „dans al ielelor“, toate desfăşurate pe muzica medievală. Va fi amenajată şi o piaţă medievală unde meşterii vor putea fi văzuţi „pe viu“ la lucru. Sticlarii, olarii sau fierarii şi artizanii care creează bijuterii şi suveniruri îşi vor demonstra talentul chiar în faţa spectatorilor, iar la zonele amenajate pentru comercianţi, turiştii vor putea cumpăra direct de la producători produse specifice diferitelor zone ale judeţului, de la mierea de Buneşti, la brînza de Bran sau şnapsul Rosenau. La „Turnirul Cetăţilor“ va exista şi o „grădiniţă medievală“, unde părinţii îşi pot lăsa copiii cît timp vizitează atracţiile din cetate sau urmăresc spectacolele de muzică, dans sau teatru puse la cale de organizatori. Cinci entertaineri specializaţi se vor ocupa de distracţia copiilor şi le vor prezenta costume şi arme medievale. La Rîşnov, „Turnirul Cetăţilor“ va avea loc în grădina Cetăţii Rîşnov, spectacolele fiind organizate în fiecare zi a week-end-ului, între orele 11 şi 22.00.
Cetatea Făgăraşului, deschisă în întregime la „Turnirul Cetăţilor“
De la Rîşnov, festivalul medieval se va muta la Braşov, în week-end-ul 5 - 7 august, cu aceleaşi atracţii. „Festivalul va fi la Cetăţuie şi îl vom organiza împreună cu cei de la Aro Palace, care administrează acest loc“, spune Christian Macedonschi de la Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Braşov (APDT), care se ocupă de organizarea „Turnirului Cetăţilor“. Următoarea oprire a festivalului va fi Bran, în perioada 12 - 14 august, iar apoi la Cetatea Făgăraşului, în week-end-ul 18 - 21 august. Această etapă finală a „Turnirului Cetăţii“ le va oferi făgărăşenilor şi turiştilor ocazia de a vizita întreaga cetate, care cu ocazia festivalului va fi deschisă. „În mod normal se poate vizita doar Muzeul Ţării Făgăraşului, aflat pe una dintre laturile cetăţii. Excepţie fac evenimentele ca acesta, cînd cetatea va fi deschisă total“, spune primarul municipiului Făgăraş, Sorin Mănduc.
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=actualitate&s_id=102689



BRAŞOVUL TĂU, 14 iulie 2011

Braşovenii şi turiştii, provocaţi la duel!
Oraşul Râşnov va deschide Festivalul medieval „Turnirul Cetăţilor" din acest an.  Timp de trei zile,  în perioada 15-17 iulie, în Grădina Cetăţii din Râşnov reînvie atmosfera medievală: vor avea loc lupte între cavaleri, show-uri cu spade, suliţe, turniruri cu cai şi spectacole nocturne, cu foc şi dansul ielelor.
Te îmbraci în cavaler. Nu vor lipsi nici specialităţile culinare medievale, meşterii sticlari, olari şi fierari, iar pentru cei mici vor fi amenajate "grădiniţe medievale" unde copiii vor învăţa să mânuiască săbiile sau suliţele. Organizatorii au pus la dispoziţia  turiştilor şi 300 de costume. Astfel doritorii se pot costuma în cavaleri şi domniţe, cu care se pot fotografia.
Începe Turnirul. Aceste manifestări fac parte din cea de-a II-a ediţie a "Turnirului Cetăţilor". Fiecare zi a festivalului se va încheia cu show-uri de noapte, dansuri şi focuri de tabără, dar şi cu un spectacol mistic.  Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a precizat că evenimentul se va desfăşura în Cetate, chiar dacă aici se efectuează lucrări de restaurare în regim de urgenţă.
Promovare turistică.  "Turnirului Cetăţilor" se va desfăşura, pe lângă Râşnov, şi la Braşov (5-7 august), Bran (12-14 august) şi Făgăraş (18-21 august). Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Braşov, în parteneriat cu primăriile celor patru localităţi şi cu mai mulţi oameni de afaceri germani, şi a fost promovat în cadrul târgurilor de turism din Germania. Ocazia este pe măsură: sărbătorirea a 800 de ani de la intrarea Cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei. Agenţiile de turism vând deja oferte de concediu pentru petrecerea timpului liber la munte alături de cavaleri şi domniţe.
CJ continuă reabilitarea cetăţilor. Pe lângă intervenţiile de urgenţă ce se efectuează la Cetatea din Râşnov, anul acesta ar putea începe şi lucrările la Cetatea din Făgăraş. "Consiliul Judeţean, în asociere cu Primăria Făgăraş, va investi aproximativ trei milioane de euro, pentru reabilitarea corpurilor de gardă din laturile de nord şi de sud ale cetăţii, precum şi a zidului de apărare. Deocamdată organizăm procedurile de achiziţie a lucrărilor şi sperăm ca în următorii doi ani să finalizăm lucrările", a declarat primarul Făgăraşului, Sorin Mănduc.  De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a declarat că anul acesta va aloca fonduri şi pentru lucrările de renovare a cetăţilor din Râşnov şi Feldioara, dar se va implica şi în restaurarea fortificaţiei de la Rupea.
http://www.brasovultau.ro/Brasovenii-si-turistii-provocati-la-duel-46582.html



ADEVĂRUL DE SEARĂ, 14 iulie 2011

Cadrele medicale vor primi calificative, ca la şcoală
Talida Bendriş

Evaluarea vine în urma unui ordin al Ministerului Sănătăţii şi a reclamaţiilor venite de la pacienţii nemulţumiţi. În funcţie de performanţele pe care le au într-un an, angajaţii din Sănătate vor primi calificative de „foarte bine", „bine", „satisfăcător" sau „nesatisfăcător". Potrivit proiectului de ordin al Ministrului Sănătăţii, evaluarea performanţelor profesionale individuale are ca scop aprecierea activităţii personalului, prin compararea gradului de îndeplinire a criteriilor de evaluare stabilite pentru un an, cu rezultatele obţinute în mod efectiv.
Părerea pacienţilor, foarte importantă
Orice pacient braşovean care doreşte să-şi exprime mulţumirea sau nemulţumirea faţă de un anumit cadru medical poate face acest lucru atât în unităţile spitaliceşti cât şi la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov. „Şi în prezent se face testarea mulţumirii pacienţilor. Fiecare are posibilitatea să ne scrie dacă are ceva reclamaţii. Bineînţeles că acei medici sau asistenţi care vor primi calificative slabe vor fi afectaţi la promovări, astfel că automat nu le va putea creşte salariul din grilă", a declarat dr. Alexandru Bălescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov. Dr. Marius Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean spune că pe fiecare secţie a unităţii există urne speciale unde pacienţii pot depune reclamaţii sau mulţumiri. „În general, în cutiile acestea se adună bilete de mulţumire, pe când reclamaţiile îmi sunt adresate direct în birou", a declarat Neculoiu.
Chestionare pentru braşoveni
„Telefonul Pacientului", pus la dispoziţia bolnavilor internaţi în spitalele braşovene, pentru a-şi putea exprima nemulţumirile a fost uitat. Din reclamaţiile făcute până acum, braşovenii s-au plâns de faptul că aşteaptă prea mult în urgenţă până să fie văzuţi de un medic, de faptul că în spitalele nu sunt deloc condiţii bune şi de faptul că, de multe ori, personalul se poartă urât. „Avem în lucru un proiect prin care dorim să aflăm gradul de satisfacţie al pacienţilor şi al cadrelor medicale prin completarea unor chestionare. Astfel vom afla cât de mulţimiţi sunt pacienţii şi vom arăta managerilor unităţilor sanitare care sunt măsurile ce trebuie luate", a declarat Gabriel Stanciu, director executiv Direcţia de Sănătate şi Asistenţă Medicală a Consiliului Judeţean Braşov.
Debutanţii, scutiţi de evaluare
Proiectul arată că procedura de evaluare a performanţelor profesionale nu se va aplica persoanelor angajate ca debutanţi. Pentru aceştia, evaluarea se va face după expirarea perioadei corespunzătoare stagiului. În ceea ce priveşte funcţiile de execuţie, criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale vizează cunoştinţele şi experienţa profesională, promptitudinea şi operativitatea în realizarea atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului. Pe de altă parte, pentru funcţiile de conducere, se vor utiliza şi alte criterii. Managerii unităţilor sanitare vor fi evaluaţi în funcţie de capacitatea de organizare şi de coordonare a activităţii compartimentului, capacitatea de a crea în compartimentul condus un climat stimulativ, neconflictual şi de bună colaborare cu alte compartimente. Pacienţii pot face reclamaţii la tel. 0268.41.44.14, de luni până vineri, între orele 12.00 şi 16.00.
http://www.adevarul.ro/locale/brasov/Brasov_Cadrele_medicale_vor_primi_calificative-ca_la_scoala_0_517148429.html



TRANSILVANIA EXPRES, 13 iulie 2011

„Turnirul Cetăţilor”, la cea de-a II-a ediţie
Cavaleri din toată lumea vor asedia cetăţile braşovene din Râşnov (15-17 iulie), Braşov (5-7 august), Bran (12-14 august), Făgăraş (18-21 august). Vor avea loc spectacole de „capă şi spadă”, lupte cu suliţa şi corp la corp, turniruri cu cai şi spectacole de noapte cu focuri şi dansul ielelor. „Turnirul cetăţilor” celebrează 800 de ani de la poposirea cavalerilor teutoni pe meleagurile transilvănene. La Râşnov, spectatorii vor putea servi specialităţi culinare medievale, vor putea admira măestria meşterilor sticlari, olari şi fierari, care îşi vor demonstra talentul pe parcursul evenimentului. Pentru cei mici va fi amenajat loc de joacă, denumit „Grădiniţa medievală”, unde vor primi costume medievale şi vor „lupta” pentru multe premii.  (I.T.)

http://www.mytex.ro/eveniment/turnirul-cetatilor-la-cea-de-a-ii-a-editie_288754.php




Modificat la data de 14 Aprilie 2021

Evenimente în desfășurare